Ministrul apărării Mariusz Blaszczak a ordonat sporirea efectivelor la frontieră şi alocarea unor resurse suplimentare, inclusiv elicoptere de atac, fără a face publice detalii, transmite digi24.ro.
Polonia a reamplasat unele forţe militare dinspre vest înspre est după ce în Belarus au ajuns mercenari din compania rusă Wagner. Sâmbăta trecută, premierul Mateusz Morawiecki şi-a exprimat îngrijorarea privind deplasările Wagner în Belarus, către Polonia, avertizând că astfel situaţia la frontieră devine „şi mai ameninţătoare”. El a susţinut că mercenarii „se vor deghiza probabil în grăniceri belaruşi, ajutând imigranţi clandestini să intre pe teritoriul polonez”, şi că este vorba de „încă un pas către mai multe atacuri hibride pe teritoriul polonez, pentru a destabiliza Polonia”.
Mercenarii din subordinea lui Evgheni Prigojin au ajuns în Belarus după eşecul revoltei din 23-24 iunie împotriva Moscovei, iar în prezent grupul Wagner participă la instruirea militarilor belaruşi, cu ajutorul experienţei dobândite în războiul din Ucraina.
Ministerul apărării de la Minsk a reacţionat la acuzaţii arătând că acestea „au fost făcute de armată şi de liderii politici polonezi pentru a justifica încă o dată creşterea forţelor şi a mijloacelor în apropierea frontierei belaruse”.