Președintele Partidului „Puterea Oamenilor” și ex-primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, va candida pentru funcția de primar al municipiului Chișinău în alegerile locale din noiembrie 2023. Anunțul a fost făcut de acesta pe pagina sa de Facebook.
„Vă propun să facem dintr-un oraș înădușit de trafic, poluat, furat, sărăcit, cu întreprinderi falimentare, bolnav – un Chișinău dezvoltat, curat, educat, sănătos, în care toți oamenii să aleagă să locuiască, în care copiii noștri să crească sănătos și echilibrat, în care antreprenorii să deschidă și să gestioneze afaceri, în care bătrânii să vrea să îmbătrânească frumos, iar tinerii studenți să aibă locuri de muncă și dorință de a rămâne”, a scris Ruslan Codreanu.