Vremea se încălzește din nou
După o săptămână instabilă atât termic, cât și atmosferic, vom avea parte de un nou weekenc cu vreme caldă. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, în zilele următoare, maxima va urca până la +29 de grade. Cerul va fi în cea mai mare parte a zilei senin, iar vântul va bate slab și moderat.
În condițiile date, potrivit sinopticienilor, sâmbătă, în raioanele din Nord, maxima va urca până la +25 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +26 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va ajunge până la +27 de grade.
Mai cald va fi și noaptea, când minimele vor oscila între +9 și +14 grade Celsius.
Conform ultimei actualizări a Serviciului Meteorologic, și duminică vremea va rămâne caldă, cu cer senin și vânt care va bate slab și moderat.
De menționat că săptămâna viitoare va debuta cu vreme stabilă termică și atmosferică. Totuși, începând cu miercuri, mercurul din termometre va începe să coboare cu câteva grade.