Guvernul propune prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile
Cabinetul de miniștri a aprobat prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile. Proiectul a fost aprobat la ședința de miercuri, 22 noiembrie. Astfel, prim-ministrul Dorin Recean va merge în plenul Parlamentului pentru a cere deputaților să voteze pentru instituirea stării de urgență.
În proiect este indicat că dinamica situației de securitate regională din ultimele luni și incertitudinile privind evoluțiile ulterioare ale războiului dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei constituie circumstanțe ale păstrării riscurilor cu nivel înalt de impact care pot afecta și Republica Moldova.
Solicitarea a fost motivată de ameninţările existente şi, respectiv, de necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice, gestionării fluxului de refugiaţi şi a contracarării altor riscuri de securitate.
Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului, Parlamentul a declarat starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ţinând cont de pericolul iminent la adresa securităţii naţionale provocat de războiul din Ucraina.