Moldova, locul 107 în ierarhia forțelor militare
Moldova se află pe locul 107 în clasamentul mondial al forțelor militare, între Botswana și Camerun, anunță Compania Global Firepower, specializată în analiza datelor cu caracter militar.
Menționăm că pentru a realiza acest clasament au fost folosiți peste 50 de factori, printre care înzestrarea cu tehnică militară, forțe aeriene, terestre, navale, puterea financiară, produsul intern brut, capacitatea logistică, geografia, rețeaua de drumuri sau rezervele de combustibili.
Astfel, potrivit acestor factori, America se află pe locul întâi, urmată de Rusia și China, o ordine care se păstreaze neschimbată față de anul trecut.
Ce ține de țările vecine Ucraina și România, acestea ocupă pozițiile 25, respectiv 41.