Ministerul Educației, Culturii și Cercetării organizează în perioada 1-10 martie, cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2021”.
Fstivalul va fi inaugurat la data de 1 martie printr-un concert la care vor fi participa Eugen Doga, Nicolae Botgros, Formația „Zdob și Zdub”, Orchestrele simfonice ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Companiei Publice „Tele-Radio Moldova”, Orchestra și Corul Național de Cameră, Capela Corală „Doina”, formația „Brio Sonores” și nu doar.
Ediția a 55-a a Festivalului va cuprinde 16 spectacole muzicale, în cadrul cărora vor evolua cele mai renumite colective artistice din țară.
În premieră, un concert din cadrul festivalului va fi dedicat medicilor din Moldova, cei care au luptat pentru viețile și sănătatea noastră în ultimul an într-o luptă inegală.
Desfășurarea tuturor spectacolelor se va realiza cu respectarea strictă a regulilor antiepidemiologice emise de către Ministerul Sănătății.
Programul Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor”, ediția a 55-a, poate fi vizualizat pe pagina oficială a Ministerul Educației, mecc.gov.md.