Noi numiri de secretari de stat în guvernul interimar condus de Ciocoi

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) are trei noi secretari de stat. Este vorba despre Igor Curov, Denis Cernelea și Vasile Cușca. Propunerea a fost votată de cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței din 15 martie.

Igor Curov, expert în asistență medicală spitalicească, medic de urgență, experiență în managementul spitalicesc, în prezent este vicedirector al Institutului de Medicină Urgență.

Denis Cernelea, consultant al Direcției sănătate publică din cadrul MSMPS încă după rezidențiat. A activat în calitate de medic-șef adjunct al Centrului de sănătate publică al mun. Chișinău și vicedirector al Spitalului „Sfânta Treime”. Din mai 2020 și până în prezent a fost director al „Centrului COVID-19”.

Vasile Cușca, angajat al MSMPS, activează în cadrul instituției din 1999. În prezent este șeful Direcției politici de protecție al persoanelor cu dizabilități.

Și Ministerul Justiției are doi noi secretari de stat. În funcție au fost numiți Alexandru Pleșca și Tatiana Tverdun. Alexandru Pleșca a deținut funcția de vicedirector al Inspectoratului Național de Probațiune din subordinea Ministerului Justiției. Iar Tatiana Tverdun a fost șefa Direcției avizare din cadrul Ministerului Justiției.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata