Domnica Manole beneficiază de pază de stat. Președintele Curții Constituționale ar fi primit mai multe amenințări
Responsabilii din cadrul Secretariatului Curții Constituționale (CC) au depus un demers către Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) prin care au solicitat acordarea pazei de stat pentru președinta CC, Domnica Manole, scrie Ziarul de Gardă.
Potrivit unui răspuns recepționat de către Ziarul de Gardă de la Secretariatul CC, o solicitare în acest sens a fost făcută de către responsabilii din cadrul CC în contextul mai multe amenințări, asupra președintei CC, făcute prin intermediul rețelelor de socializare, a unui apel anonim prin care reprezentanții CC au fost informați despre o posibilă alertă cu bombă la CC, dar și urmare a unor declarații făcute de unii politicieni, după ce Înalta Curte a pronunțat la 15 aprilie avizul privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.
„Stimați domni, prin demersul Secretariatului Curții Constituționale s-a solicitat acordarea pazei de stat pentru Președintele Curții Constituționale. Potrivit legislației relevante, Președintele CC face parte din categoria demnitarilor care pot solicita acest serviciu. La baza solicitării au stat mai multe amenințări făcute prin intermediul rețelelor de socializare, dar și declarațiile cel puțin nepotrivite ale unor politicieni, în contextul tensionat al pronunțării Avizului privind constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului. De asemenea, în seara zilei de 15 aprilie, o persoană necunoscută a informat, prin intermediul unui apel telefonic, că în sediul Curții Constituționale ar exista o bombă. Toate aceste împrejurări justifică măsura temporară a pazei persoanei Președintelui Curții Constituționale”, se menționează în răspunsul Secretariatului CC.