„Imediat după aceste alegeri parlamentare anticipate va fi necesar să luăm o decizie de principiu. Este necesar să asigurăm dreptul la vot egal, și pentru cei din est, și cei din vest. Altfel, care este legitimitatea următoarei guvernări? Trebuie să fim corecți!”, spune Igor Dodon, care, în cadrul emisiunii sale săptămânale, a vorbit și despre cele trei secții de votare care, inițial, au fost deschise la Corjova și Bender, apoi – închise.
„S-a făcut multă campanie electorală, pe fonul deschiderii mai multor secții de votare peste hotarele țării. Despre asta ar trebui să vorbească instituțiile abilitate, cum ar fi CEC, nu politicienii. Da, CEC a încercat să deschidă secții de vot la Corjova și Bender, însă autoritățile de acolo nu au fost de acord cu acest lucru. Totuși, în Transnistria vor fi 40 de secții de votare, așa că-i îndemn pe cetățenii noștri de acolo să meargă la vot”, a declara Igor Dodon.