Fracțiunea parlamentară a PSRM a cerut controlul constituționalității ”legii miliardului”, votată acum mai bine de șase ani, prin care au fost acordate garanții de stat în valoare de circa 14 miliarde de lei pentru acoperirea furtului din sistemul bancar.
Declarația a fost făcută, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, de către deputatul PSRM Vlad Batrîncea, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
(Vlad Batrîncea, deputat PSRM)
„În loc ca acești bani să fie utilizați pentru majorarea salariilor și a pensiilor, pentru a sprijini agricultorii, pentru repararea drumurilor și crearea noilor locuri de muncă, Guvernul, 2013-2014, din care făcea partea și actualul președinte Maia Sandu, a pus pe umerii cetățenilor povara datoriei de 14 miliarde de lei care, împreună cu dobânda, constituie 25 de miliarde de lei”
PSRM și Șor au încercat de două ori să anuleze ”legea miliardului”, însă Curtea Constituțională a anulat decizia Parlamentului.
Legea privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat din 2014 și 2015 prevede emisia obligaţiunilor de stat pe 25 de ani, în volum total de circa 14 miliarde de lei, cu o rată a dobânzii de 5 la sută.