A decedat Anton Gămurari, fost comandant al Direcției cu destinații speciale „Fulger”

Generalul-maior de poliţie Anton Gămurar, ex-comandant al Brigăzii cu destinaţie specială „Fulger” și vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, a decedat astăzi, la vârsta de 70 de ani.

Contactați de ZdG, reprezentanții Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independență ne-au comunicat că generalul s-a stins în această dimineață din cauza unor afecțiuni de sănătate.

„S-a stins în această dimineață. Fiica dumnealui ne-a anunțat. Nu ne găsim cuvintele pentru a ne exprima. Urmează să vedem când vor avea loc funerariile. Noi am anunțat reprezentanții Ministerului de Interne, urmează să vedem. Dumnezeu să-l ierte”, ne-a comunicat secretarul Uniunii Veteranilor Războiului pentru Independenţă, Radu Prisac

La începutul lunii martie, Generalul-maior și-a petrecut pe ultimul drum soția.

Colonelul Anton Gamurar a candidat la alegerile parlamentare din 2019, pentru funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 35 Căușeni, pe listele Blocului Electoral ACUM.

În anul 1992, locotenentul colonel a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata