A ținut ostatici doi copii, apoi și-a înfipt un cuțit în piept

Aseară, în jurul orei 23:00, Poliția din Fălești a fost sesizată de o femeie care a comunicat că în satul Ilenuța, concubinul ei, de 25 de ani, este agresiv la domiciliu.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au stabilit că bărbatul, fiind în stare de ebrietate, ținea ostatici doi copii, o fată de 16 ani și un băiat de 12 ani, amenințându-i cu un cuțit.

Astfel, oamenii legii au reușit să salveze copiii, iar agresorul amenința că se va sinucide.

Cu toate că s-au dus tratative și încercări de a-l opri, bărbatul și-a înfipt cuțitul în piept. Imediat a fost solicitată intervenția medicilor și a grupei operative. În scurt timp, după sosirea Serviciului medical de urgență, acesta a decedat. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata