Acordul Planului de Creștere al Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a fost semnat la Chișinău
Acordul Planului de Creștere al Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a fost semnat la Chișinău de comisarul european pentru Vecinătate și Extindere, Marta Kos, și premierul Dorin Recean. Potrivit oficialilor, documentul reprezintă o investiție concretă în dezvoltarea Republicii Moldova și parcursul de aderarea la Uniunea Europeană.
MARTA KOS, comisarul european pentru Vecinătate și Extindere: „Acest Plan de Creștere a Moldovei care cu adevărat este o expresie a încrederii a UE în Republica Moldova și parcursul european al dumneavoastră. Este și investiția noastră într-un viitor membru al UE. Acesta este proiectul la care muncim cu toții. Cu adevărat, acest Plan de Creștere cu 1,9 miliarde de lei oferă posibilități pentru reforme și investiții. De ce facem acest lucru? Pentru că vrem să obținem o creștere substanțială pentru a face investiții străine, dar și pentru a obține un standard înalt de viață pentru cetățenii dumneavoastră. Nu este doar o hârtie, un document, este o investiție în cetățenii dumneavoastră și în toate celelalte domenii.”
La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat că semnarea acestui document este de o importanță istorică și confirmă sprijinul și solidaritatea europeană pentru Republica Moldova.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „Chișinău și Uniunea Europeană au semnat un document fundamental pentru creșterea nivelului de trai în Republica Moldova – Acordul pentru Planul de Creștere a Moldovei. Prin Planul de Creștere, UE ne oferă un ajutor financiar fără precedent pentru dezvoltare, iar noi, instituțiile republicii Moldova ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura creștere economică. Am semnat un acord istoric de investiții în viitorul Republicii Moldova, care demonstrează că noi nu suntem la etapa de a spera de a adera la UE, ci suntem la mijlocul procesului de aderare și avem încrederea partenerilor europeni că vom reuși.”
Planul pentru Creștere economică a Republicii Moldova a fost anunțat în octombrie 2024 de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Documentul a primit sprijinul politic al Parlamentului European. Ulterior, în ședința din 7 mai, Guvernul a aprobat Agenda de reforme care stă la baza „Planului de creștere al Republicii Moldova” și care va oferi acces la sprijinul financiar de 1,9 miliarde de euro din partea Uniunii Europene. Potrivit autorităților de la Chișinău, agenda de reforme și investițiile vor duce la o economie robustă, la salarii mai mari și la o calitate mai înaltă a vieții.