Agricultorii din Sud, afectați grav de secetă

Faptul că seceta din acest an a fost una foarte dură se vede cel mai bine acum, când a început recolta culturilor de toamnă.

Iar de acest lucru au luat act și autoritățile, care spun că în Sudul țării seceta a afectat terenurile agricole în proporție de 80%, respectiv roada va fi mult mai mică comparativ cu anul trecut, adică în medie câte 500 de kilogram la hectar, față de aproape patru sau cinci tone cât s-a strâns în 2019.

În aceste condiții, salvarea va veni din partea de Nord a Moldovei, unde situația este îmbucurătoare și optimistă, aici înregistrându-se o recoltă medie de circa trei tone per hectar.

În anul agricol 2019 – 2020 au fost însămânțate cu culturi de toamnă circa 400 de mii de hectare, 215 mii dintre acestea fiind afectate de seceta și înghețurile din această primăvară.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata