Alexandr Stoianoglo: „Lucrurile se mișcă greu, dar se mișcă”

Ancheta cu privire la frauda bancară se mișcă greu, dar se mișcă, iar toți cei vinovați vor fi trași la răspundere. Despre asta a comunicat astăzi, într-o ieșire la presă, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, care astfel a făcut publice și principalele piedici care stau în calea desfășurării rapide și corecte a acestui proces.

„Societatea trebuie să cunoască că la această etapă nimeni nu conlucrează cu ancheta. Cei implicați în fraudă, până în prezent, sunt speriați. Este implicat chiar și sistemul judecătoresc. Nu am ascuns faptul că ne-am ciocnit cu blocaje chiar și pe interiorul Procuraturii. Procurorii implicați pe mușamalizarea acestui dosar își duc misiunea mai departe.”

Cu toate acestea, Stoianoglo a precizat un lucru important, deja este foarte clar că principalul beneficiar al fraudei bancare este Vladimir Plahotniuc.

„Este cert că anume datorită foste conduceri ai BNM a fost posibilă realizarea furtului miliardului. De notat, noii acționari ai Băncii erau în perfectă cunoștință despre acest fapt, dar au cumpărat pachetul de acțiuni al cărui beneficiar era cetățeanul, Plahotniuc. Acest lucru nu era o noutate nici pentru organele de drept, inclusiv Procuratura Anticorupție, care însă nu a întreprins nimic.”

Mai mult, Procurorul General a ținut să informeze și despre finalizarea unui dosar care are în prim-plan o bancă comercială implicată în furtul miliardului.

„Acum trei săptămâni, la demersul Procuraturii Anticorupție, instanța de judecată a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor respectivei bănci în valoare de 1,9 miliarde de lei. Figuranții pe dosar au fost informați despre terminarea urmăririi penale. La această etapă, părțile fac cunoștință cu materialele cauzei penale, procurorii urmând ca în scurt timp să-l expedieze în judecată.”

La final, Alexandr Stoianoglo a menționat că măsurile întreprinse de procurori nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție al persoanelor fizice sau juridice învinuite în dosarul furtului miliardului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata