Autoritățile de la Chișinău cunosc locul aflării mai multor condamnați care se ascund de justiție în regiunea transnistreană, printre aceștia fiind Dmitri Constantinov, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la o emisiune de la postul TV8. Totuși, potrivit lui, poliția nu poate interveni pentru a-i reține, invocând riscurile pentru angajați și lipsa competenței teritoriale în stânga Nistrului.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: „Noi mult mai devreme am stabilit localizarea acestora, dar, cu părere de rău, sunt circumstanțe în care poliția nu poate interveni în acele locații, reieșind din competența teritorială și riscurile la care pot fi supuși angajații.”
În cazul fostului președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, recent, în spațiul public au apărut fotografii realizate în apropierea unui bloc de locuit din Tiraspol, în acest sens, Cernăuțeanu a precizat că poliția cunoaște exact adresa, însă o eventuală încercare de reținere ar putea duce la reținerea propriilor angajați.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: „Să trimit trei-cinci angajați ca să-i asigure reținerea și să îi rețină pe angajații noștri acolo? Care este garanția securității pentru angajații noștri? Trebuie să înțelegem riscul la care supunem angajații. Da, eu cunosc unde este, noi cunoaștem. Stă în apartamentul la un prieten de-al său.”
Viorel Cernăuțeanu a mai spus că alți fugari se află în locații mai bine protejate din regiunea transnistreană, inclusiv în spații securizate de structuri militare ale Federației Ruse.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: „Ceilalți sunt în locuri mai securizate, mai protejate, inclusiv sub auspiciul Federației Ruse. Este o ogradă mai rezidențială a serviciilor militare.”
Totodată, el a precizat că autoritățile de la Chișinău nu pot coopera direct cu structurile neconstituționale de la Tiraspol pentru reținerea acestor persoane, amintind că Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru schimburi de informații între Ministerul de Interne și instituțiile nerecunoscute din regiune.