Gata cu restricțiile. ASP: Toate documentele vor fi perfectate în regim obișnuit

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că, începând cu ziua de vineri, 4 noiembrie, toți cetățenii Republicii Moldova își pot perfecta actele pe suport de policarbonat (buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare) fără restricții, la toate termenele și fără a prezenta documente confirmative, în cazul în care solicitantul comandă documente în regim de urgență.

Potrivit Agenţiei, persoanele cărora li s-au înmânat documente provizorii în locul actelor pe suport de policarbonat vor fi contactate pe parcursul acestei luni de către reprezentanții ASP și vor fi invitate la sediile instituţiei pentru a li se înmâna documentele mecanolizibile.

Precizăm că, în septembrie-octombrie curent, Agenția Servicii Publice a migrat către alt sistem de personalizare a datelor, trecând la o nouă tehnologie de perfectare a documentelor mecanolizibile pe suport de policarbonat, cu un grad sporit de securitate. Majoritatea țărilor europene au trecut deja la această tehnologie, inclusiv Ucraina.

ASP
Comments (0)
Add Comment