În discuție cu Președintele IRI, Dan Twining, Președinta Maia Sandu a vorbit despre provocările prin care trece țara noastră în contextul ultimelor evoluții de securitate din regiune, despre derularea reformelor pentru consolidarea democrației și accelerarea integrării europene a țării.
Tot astăzi, Maia Sandu, a participat la Forumul Uniunii Democrate Internaționale (IDU), organizat în aceste zile la Washington.
De asemenea, Sandu, s-a întâlnit cu Erna Solberg, fostă prim-ministră a Norvegiei, actuala lideră a Partidului Conservator din această țară. Discuția s-a focusat pe situația de securitate din regiune, criza energetică prin care trece țara noastră și perspectivele de cooperare moldo-norvegiană.
Șefa statului a mulțumit pentru susținerea, de către Norvegia, a parcursului european al țării noastre, a apreciat contribuția adusă la realizarea reformelor din domeniile justiției, economiei și cel social din Moldova, și angajamentul de a sprijini sectorul energetic.