Președintele țării, Maia Sandu, a chemat moldovenii, pe 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Potrivit șefului statului, care s-a adresat cetățenilor luni, în cadrul unei conferință de presă, acțiunea pro-europeană va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și are scopul de-a arăta tuturor, și celor din Est, dar și celor din Vest, că țara și poporul nostru vor să facă parte din marea familie a Uniunii Europene.
„Vă anunț că am lansat inițiativa de a convoca, la Chișinău, o adunare a cetățenilor în care să spunem lumii că noi suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi. Să dăm răspuns celor care întreabă ce vor moldovenii? Un răspuns răspicat și clar. Să se audă vocea noastră, a celor mulți, vocea poporului nostru. Adunarea Națională „Moldova Europeană” va fi organizată la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale”, a spus președinta Maia Sandu.
Adunarea Națională „Moldova Europeană” va fi organizată, inclusiv de autoritățile locale, a declarat, ulterior, șeful statului, în cadrul unei emisiuni de la ProTV.
„-Cine se va ocupa de organizare? -Noi toți. Toți cei care sprijină acest proiect de țară al Republicii Moldova – aderarea la UE. Se vor implica, vor participa, bineînțeles, autoritățile, autoritățile publice centrale, locale. Imediat după ce am făcut anunțul am primit câteva mesaje de la primari, care au spus că sunt încântați și că vor pune umărul”, a mai menționat șefa statului.
Deși Maia Sandu a anunțat că va discuta în perioada următoare cu forțele politice pro-europene de la noi, cu societatea civilă și mediul academic detalii legate de acest eveniment, mai mulți lideri politici au răspuns deja pozitiv apelului șefului statului.
Totodată, au fost și politicieni care au criticat dur îndemnul președintelui țării, în special pentru modul în care va fi organizată Adunarea Națională, aducând-i, de asemenea, aminte că în urma a doua, astfel, de evenimente, forțele pro-europene anterioare care au guvernat Moldova, Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat, au suferit grave înfrângeri.