Comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, aflată într-o nouă vizită la Chișinău, a fost întrebată de restanțele Moldovei, în special în justiție și combaterea corupției și obstacolele interne în calea aderării la UE. Potrivit oficialului, până acum au fost realizate foarte multe lucruri, iar țara noastră trebuie să se axeze pe „lucrurile pozitive” din ultimul raport.
„Nu înțeleg întrebarea: Moldova a făcut cel mai mare progres de până acum și voi mă întrebați de probleme, puncte slabe și riscuri. Nu înțeleg. Este părerea mea.
Pentru că ați realizat atât de multe, ar trebui să vedeți ce spune Raportul de extindere. Spune că sunteți una dintre țările cu cel mai mare progres dintre țările-candidate, spune că în curând veți deschide toate clusterele, că Comisia va aproba Raportul interimar privind respectarea statului de drept și aveți posibilitatea să închideți 25 de capitole.
Desigur, pot să vorbesc despre ce mai rămâne de făcut, dar îndemnul meu este să vă axați pe lucrurile pozitive din acest raport și să sărbătoriți, să vedeți viitorul luminos în cadrul UE, a declarat oficialul european.