Premierul Alexandru Munteanu va fi demis în luna mai, de aceea nu merită acum susținută vreo moțiune de cenzură în acest sens. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi. El a precizat că unii actori politici mimează lupta politică și a cere acum proteste și demisia Guvernului ar fi acțiuni populiste.
RENATO USATÎI, președintele Partidului Nostru:„Este clar că domnul Alexandru Munteanu, el pleacă în mai. Gata, el pleacă. Astăzi și eu pot să ies în fața dumneavoastră, în fața oamenilor: oameni buni, haideți să facem un protest, să facem presiuni să plece Guvernul Munteanu. Gata, Munteanu pleacă. Ori facem proteste, ori nu facem, pentru mine ca politician responsabil astăzi este totuși să îi trezim pe cei din majoritate, să discutăm cu doamna președintă Maia Sandu ca să avem un guvern calitativ care va veni în locul Munteanu. Iată asta pe mine mă interesează.”
La rândul lor, reprezentanții Guvernului au declarat, pentru postul nostru de televiziune, că nu comentează zvonuri sau scenarii politice lansate în spațiul public. Declarațiile făcute pentru a atrage atenția sau pentru a genera zgomot mediatic nu schimbă agenda Executivului. Guvernul rămâne concentrat pe muncă și pe deciziile care contează pentru cetățeni, au completat reprezentanții Guvernului.