Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe. Anunțul a fost făcut de către aceasta pe rețelele sociale. În același timp, fosta diplomată îl acuză pe ministrul de Externe, Mihai Popșoi, de abuzuri, sancțiuni disciplinare nejustificate și intimidare.
ANA TABAN, fost ambasador al R.Moldova în India: „Am dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe. A se înțelege, conducătorul acestuia – viceprim-ministrul Mihai Popșoi. (MUSCA 00:25-00:40) Scopul meu este ca adevărul să iasă la lumină. Să se facă dreptate și, cel mai important, ca ceea ce mi s-a întâmplat mie să nu li se întâmple și altora.”
Potrivit acesteia, abia după aproximativ două luni și în urma unei solicitări oficiale a aflat că motivul rechemării ar fi fost existența unui dosar penal. Taban susține însă că s-a adresat Procuraturii Anticorupție pentru clarificări și a primit un răspuns oficial potrivit căruia nu figurează în niciun dosar penal și că instituția nu a solicitat niciodată rechemarea sa din funcție. Fosta diplomată afirmă că această situație ar demonstra o tentativă de „fabricare” a unui dosar penal.
ANA TABAN, fost ambasador al R.Moldova în India: „Acum câteva luni am fost rechemată din funcția de primul ambasador rezident al Republicii Moldova în India. Am aflat despre acest lucru din presă. Doar mai târziu, peste circa două luni, la solicitarea mea oficială, am aflat motivul. Și anume – existența unui dosar penal. Sună foarte grav. De aceea m-am adresat la Procuratura Anticorupție pentru mai multe detalii. Doar că, surpriză! Procuratura Anticorupție m-a informat oficial, în scris, că nu fac parte din niciun dosar penal și că Procuratura nu a solicitat niciodată rechemarea mea din funcție. Cu alte cuvinte, s-ar fi încercat fabricarea unui dosar penal.”
Taban mai susține că, după ce a încercat să afle adevărul, ar fi devenit „incomodă” pentru conducerea ministerului și ar fi fost sancționată disciplinar cu mustrare, fără temei legal și fără existența unui motiv real. După revenirea în Centrala Ministerului de Externe, Ana Taban spune că i-a fost oferită funcția de ambasador cu misiuni speciale, însă, în realitate, din septembrie 2025 și până recent, nu ar fi fost implicată în nicio activitate a instituției. Potrivit fostei ambasadoare, i-a fost pus la dispoziție un birou la parterul ministerului, în apropierea secției logistice, ceea ce ar fi fost, în opinia sa, un semnal clar din partea conducerii.
ANA TABAN, fost ambasador al R.Moldova în India: „De aceea am decis să-l ajut pe viceprim-ministrul Mihai Popșoi și să depun o cerere de concediu din cont propriu. Când eram deja în concediu, de circa deja trei zile, am fost informată că cererea nu a fost aprobată de viceprim-ministrul Mihai Popșoi. Respectiv, ulterior, am fost sancționată disciplinar, cu demiterea din funcția publică. Motivele? Absența de la serviciu și faptul că nu am depus cerere de perfectare a accesului la secret de stat.”
La rândul său, Ministerul de Externe și conducătorul acestuia, Mihai Popșoi, nu au venit deocamdată cu o reacție la acuzațiile Anei Taban.
Amintim că Guvernul a decis rechemarea Anei Taban din funcția de ambasador al Republicii Moldova în India pe 6 august 2025. Aceasta a fost numită ambasador în 2023. Reprezentanții Ministerului de Externe precizau că Taban era primul ambasador rezident al Republicii Moldova în India. Totodată, potrivit sursei citate, Ana Taban s-a alăturat serviciului diplomatic în anul 2012, timp în care a deținut mai multe funcții printre care consilieră în domeniul politic și economic în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Paris, ambasadoare cu misiuni speciale responsabilă de diplomația economică, însărcinată cu afaceri a Republicii Moldova în India.