Ar fi încercat să-și omoare fosta iubită cu un pistol, la Ștefan Vodă

Un individ a fost reținut, după ce ar fi încercat să-și omoare fosta iubită cu un pistol deținut ilegal.

Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orelor 23:00, pe o stradă din localitatea Slobozia, din raionul Ștefan Vodă, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.

Potrivit surselor este vorba despre un  tânăr de 36 de ani. Noaptea trecută, dânsul fiind în stare de ebrietate, în urma unei cerți în stradă cu fost sa iubită, o tânără în vârstă de 22 de ani, ar fi amenințat-o cu un pistol.

Din fericire, conflictul nu s-a soldat cu victime, sau persoane rănite.

Totodată, la fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj de poliție care a stabilit că acesta a tras dintr-un pistol de model TT, fabricat în anul 1942, dar și pe care îl deținea ilegal.

Individul a fost încătușat și escortat la IP Ștefan Vodă, unde a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor.

Ulterior, individul ar fi efectuat o împușcătură în direcția tinerei, însă nu ar fi nimerit-o.

Din fericire, conflictul nu s-a soldat cu victime, sau persoane rănite.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata