Autoritățile ar putea renunța la licitațiile pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău
Autoritățile ar putea renunța la licitațiile pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Declarația a fost făcută de directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari. Potrivit lui, în momentul de față, este analizată opțiunea ca Aeroportul însuși să gestioneze spațiile.
ROMAN COJUHARI, directorul APP: „Noi avem rezultatele pentru anul trecut a echipei de administrare a Aeroportului și putem să vedem că sunt unele bune. Acum este analizată foarte detaliat și serios opțiunea ca însuși Aeroportul să gestioneze spațiile, pentru ca să fluidizăm cât mai multe venituri, să obținem cât mai multe venituri de la gestionarea acestor spații prin vinderea și dezvoltarea Aeroportului, nu doar celui din Chișinău, dar și a aeroportului Mărculești.”
Roman Cojuhari a mai precizat că, în urma extinderii și reconstrucțiilor spațiilor la Aeroportul Internațional Chișinău, ar urma să apară spații comerciale noi. Acestea, de asemenea, ar putea fi gestionate de echipa aeroportuară.
ROMAN COJUHARI, directorul APP: „Cel puțin, pe perioada aceasta, Aeroportul va administra de sine stătător, va raporta și va monitoriza foarte îndeaproape rezultatele. Și ulterior, sunt sigur că dacă Aeroportul se va isprăvi cu acest fapt, va administra și va gestiona și în continuare.”
Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat de două ori, iar a la a treia încercare a fost sistată. Prima licitație a fost anunțată pe 18 ianuarie 2024, în condițiile în care în concurs s-au înscris doar două companii: Lagardère și LeBridge.
Ulterior, la începutul lunii martie, autoritățile au anunțat un nou concurs, iar pe 25 martie, 2024, una dintre cele două companii a anunțat că s-a răzgândit și nu va mai participa la licitația repetată.
Agenția Proprietății Publice a decis să modifice condițiile de participare, pentru a atrage mai multe companii în competiție.
Astfel, pe 29 martie 2024, administrația Aeroportului Chișinău anunța lansarea celei de-a treia licitații, iar pe 21 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative care extindeau termenul de arendă a spațiilor comerciale. Procesul a fost din nou tergiversat, licitația fiind sistată.