Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a cumpărat Portul Giurgiulești

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group). Astfel, a devenit unicul beneficiar efectiv al Danube Logistics SRL, operatorul Portului internațional liber Giurgiulești, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă se menționează că, prin această achiziție, BERD își propune să promoveze continuarea funcționării și dezvoltării cu succes a Portului internațional liber Giurgiulești. De asemenea, va încerca să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare portul.

BERD a sprijinit construcția și exploatarea Portului internațional liber Giurgiulești din 1995 și, în 2013, a înlocuit Credit Suisse ca beneficiar economic primar al funcționării portului în urma refinanțării datoriilor restante ale Danube Logistics către Credit Suisse.

În calitate de proprietar al portului, BERD speră ca în viitorul apropiat, pentru a susține și impulsiona dezvoltarea economică a Republicii Moldova, să fie îndeplinite toate obligațiile investiționale restante prevăzute în Acordul de Investiții din 2004 dintre Republica Moldova și dezvoltatorii de atunci ai portului.

BERD este deținută de 69 de țări, inclusiv Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.

Cu investiții totale de 1,4 miliarde de euro, BERD este cel mai mare investitor străin din Republica Moldova.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata