În Rusia, Biserică Ortodoxă i-a admonestat luni pe cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, spunând că aceste persoane sunt „păcătoşi care trebuie să se căiască pentru tot restul vieţii lor”, în contextul în care Rusia a raportat o nouă creştere a numărului zilnic de infectări şi de decese legate de Covid, potrivit EuropaLibera.
Vorbind la televiziunea de stat, mitropolitul Ilarion, conducător al Direcţiei de Relaţii Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, a spus că persoanele care refuză să se vaccineze comit „un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”.
Rusia, mai ales orașele MOscova și Sankt Petersburg sunt considerate în acest moment epicentre ale unui nou val de infectări cu varianta Delta, mult mai contagioasă, a coronavirusului. Luni au fost confirmate alte peste 24 de mii de noi infectări, inclusiv peste 6.500 la Moscova. Bilanţul oficial la nivelul întregii ţări a ajuns la 5.635.294 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei.