Bolea, despre scorul slab al BECS: „De vină sunt unii miniștri, inclusiv Ion Chicu, fostul premier”

Invitat în cadrul unei emisiuni de la Publika TV, socialistul Vasile Bolea a menționat că Blocul PCRM-PSRM va fi activ în noul Parlament. Bolea are și o explicație pentru rezultatul slab obținut la alegerile anticipate.

„Unele greşeli pe care le făceau unii miniştri se răsfrângeau asupra noastră, a deputaţilor. Atunci când întreaga ţară este sufocată şi cu greu trece prin această pandemie, cineva în calitate de prim-ministru organizează fel de fel de festivaluri. Vorbesc despre domnul Ion Chicu”.

Vasile Bolea a mai anunţat că Blocul PCRM-PSRM va depune o contestaţie la CEC privind încălcările depistate în perioada campaniei electorale.

„Încălcarea hotărârilor Curţii Constituţionale şi implicarea Preşedinţiei în campania electorală, finanţările din străinătate prin intermediul sutelor de ONG-uri. Utilizarea sursei administrative. – Această eventuală contestaţie ar putea duce la invalidarea alegerilor? – Nu cred, dar noi trebuie să fixăm unele lucruri”.

Sursa: publika.md

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata