Călătoriile cu taximetrul se scumpesc la Bălți. „Desigur că e rău, benzina se scumpește, totul se scumpește”

Călătoriile cu taximetrul se scumpesc la Bălți. Pasagerii vor plăti cu 80 de bani mai mult pentru un kilometru, iar pornirea va costa 26 de lei. Oamenii consideră că majorările urmează în urma scumpirii combustibilului și a altor produse, transmite TV Nord

„Desigur că e rău, benzina se scumpește, totul se scumpește. Și produsele se scumpesc, vedeți ce se face, cacao pe piața internațională se scumpește, și la noi deja cacao și ciocolata se vor scumpi de două ori.”

„Depinde de benzină cred, de cât costă benzina. Dacă benzina se scumpește evident că se scumpește și călătoria. E părerea mea.”

„Îmi pare răi că se scumpește, oamenii bani nu au. Îmi cer scuze, troleibuzul.”

Potrivit administrației companiei de taximetrie, majorarea tarifelor este cauzată de scumpirea cu 250 la sută a poliței de asigurare RCA pentru automobilele de taximetrie. Din 14 ianuarie 2025, prețul acesteia s-a majorat de la 4.860 de lei la 15.000 de lei. La rândul lor, taximetriștii au păreri împărțite despre majorarea tarifului.

„Cred că e negativ pentru noi. Și așa călători nu sunt, dar dacă o să se majoreze, clar lucru că nu o să mai fie.”

„Pentru noi, nu că e bine, noi avem nevoie pentru că s-a scumpit lumina, s-a scumpit un pic arenda. Lumina s-a scumpit aproape de două ori, mașina este electrică, se încarcă cu lumină, dacă ar fi ceva bani, nouă ne trebuie, e februarie, o lună grea.”

În afara municipiului Bălți, călătoria se scumpește cu un leu per kilometru, iar pornirea va costa 45 de lei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata