Călătoriile se vor relua în această vară. Ce presupune „certificatul verde”

Țările Uniunii Europene au căzut de acord, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu deputații europeni, astfel încât până în vara anului 2021 să fie deja gata cadrul pentru acest document, relatează Reuters, citat de digi24.ro.

Acest certificat ar permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai ușor în țările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului este în suferință din cauza restricțiilor.

Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, își va face cunoscută poziția spre sfârșitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai.

Statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.

În paralel, țările UE urmăresc să se asigure că sunt disponibile „soluțiile tehnologice necesare”, astfel încât noile certificate, digitale sau pe hârtie, să poată fi emise, se arată în documentul agreat miercuri de Cei 27.

În condiţiile în care mai multe ţări au început deja să implementeze propriile certificate, textul prevede operioadă de tranziţie de şase săptămâni pentru ca aceste ţări să îşi poată adapta sistemul la cadrul european comun.

Precizarea vine în condițiile în care viitorul pașaport de vaccinare propus de Uniunea Europeană riscă să se împotmolească într-o veritabilă „birocrație digitală” europeană, în lipsa unor standarde clare prin care aceste adeverințe digitale să poată fi interoperabile, certificate și unanim valabile în întreg spațiul comunitar, se arată într-o analiză Politico.

Unele guverne europene încearcă deja să dezvolte diverse aplicații prin intermediul cărora propriii cetățeni să facă dovada vaccinării, testării sau a faptului că au fost bolnavi și s-au vindecat de COVID-19. Scopul declarat: facilitarea călătoriilor în afara granițelor, în special pentru sezonul turistic de vară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata