Canicula a ajuns și în grădinițe. Cum se descurcă copiii de la Căușeni

Temperaturile ridicate din ultimele zile au devenit o adevărată provocare și pentru picii din grădinițe. În instituțiile preșcolare din orașul Căușeni, curțile instituțiilor, pline cu copaci, au fost transformate în zone numai bune pentru recreere, iar copiii sunt îndemanți să vină grădinițe cu chipiu sau pălării și haine din stofă naturală. De asemenea, în timpul activităților care se desfășoară în aer liber, copiii sunt aprovizionați cu apă, transmite Studio-L

„ – Ne străduim să ne aprovizionăm cu apă. Am rugat părinții să le dea chipiuri, pălărioare în cap. Pe la umbră, așa cum putem ne protejăm. – Este cald și în grupă? – Da, este cald în grupă, dar așa este. Ce să facem?”

„Cam este căldișor. Încetișor ne descurcăm. Câte un gâtișor de apușoară și facem ocupații, ieșim pe afară dacă timpul este mai binișor, nu sunt așa călduri mai puternice.”

O altă metodă de protecție sunt chipiurile și pălăriile.

„Ne străduim să discutăm cu părinții ca să le dea părinții chipiuri, pălărioare. Ca să le dea hăinuțe cât mai ușoare și mai deschise la culoare. Creăm condiții copiilor ca să stea cât mai mult la umbră, adică să nu fie expuși atât de mult la soare și le propunem copiilor ca să bea lichide, în special în timpul când ieșim la plimbare chiar dacă aceștia nu cer.”

După ce revin în grupă, copiii sunt îndemnați să își spele piciorușele pentru a se răcori.

„Este foarte cald, 20 și ceva, și asigurăm copiii cu apă potabilă. Au și sticle individuale și mai slăbuț îmbrăcați. Ne călim, spălăm piciorușele. Călirea numaidecât vara.”

Potrivit autorităților locale, în această perioadă caniculară, unele grădinițe au un program special pentru cei mici și încep dimineața cu activități de călire.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata