Categorie de navigare
STIRI
Recean admite că tarifele la energia electrică ar putea crește
Tarifele la energia electrică ar putea crește, în cazul în care Gazprom nu-și va onora obligațiile și nu va livra gaze naturale în regiunea transnistreană, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la…
Vremea se răcește ușor, iar cerul noros va acoperi toată țara
Vremea se răcește ușor, iar cerul noros va acoperi toată țara, potrivit meteorologilor.Astfel, joi, la Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la 5 grade, iar noaptea coboară la -1 grad, cu cer noros. În Centru, termometrele vor…
Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată la 21.350 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată la 21.350 lei, începând cu 1 ianuarie 2025. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Potrivit autorităților de acestă plată urmează să beneficieze, anul viitor, aproximativ…
Reguli noi privind inspecția tehnică a vehiculelor: Mașinile personale, mai noi de 10 ani, vor fi…
Mașinile personale, mai noi de 10 ani, vor fi supuse testării tehnice o dată la doi ani, și nu în fiecare an cum este în prezent. Noua regulă se conține într-un regulament aprobat de Guvern. Totodată, pentru autocare, taximetrele,…
Salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2.400 de lei și va ajunge la 16.100 de lei, în 2025
Salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2.400 de lei și va ajunge la 16.100 de lei, în 2025. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. Potrivit autorităților, decizia are scopul de a sprijini bunăstarea socială și…
Recean: „Trebuie să reducem cheltuielile de energie acolo unde este posibil”
Premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice. În același timp, oficialul a menționat că autoritățile se vor asigura că există suficientă energie pentru malul drept, însă trebuie să ne pregătim pentru…
VIDEO/ Șoferul care a provocat accidentul de la Rîșcani, în urma căruia și-au pierdut viața trei…
Șoferul care a provocat accidentul de la Rîșcani, în urma căruia și-au pierdut viața trei persoane a fost adus în fața magistraților. Tânărul va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă…
Maia Sandu anunță o conferință de presă în care va răspunde la întrebările jurnaliștilor
Maia Sandu iese la presă.Joi, 19 decembrie, la ora 11:00, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține o conferință de presă.În cadrul acesteia va răspunde întrebărilor jurnaliștilor la subiecte de…
VIDEO/ O gospodină din satul Coșcalia, raionul Căușeni a învățat să facă fel de fel de conserve din…
A învățat să facă fel de fel de conserve din fructul exotic ziziphus. Este vorba despre Olga Guțu din satul Coșcalia, raionul Căușeni. Femeie spune că această idee a apărut odată ce copacii de ziziphus, plantați în propria grădină, au…
Serebrian: O criză energetică în regiunea transnistreană nu se va declanșa brusc
O criză energetică în regiunea transnistreană nu se va declanșa brusc. În situația întreruperii livrărilor de gaze de către Gazprom, pot fi folosite stocurile de cărbune, iar Centrala de la Dubăsari poate acoperi parțial necesarul de…
