Categorie de navigare
SOCIAL
Vom avea temperaturi caniculare în următoarele șase zile
Ne așteaptă o săptămână cu temperaturi de foc. De pe 28 iunie intră în vigoare o alertă meteo de caniculă. Potrivit meteorologilor, codul galben va fi valabil până pe 4 iulie, inclusiv. Temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C…
Cadrele didactice dezaprobă unele prevederi din noul curriculum
Cadrele didactice dezaprobă unele prevederi din noul curriculum, în special integrarea anumitor discipline. Profesorii sunt de părere că recalificările care ar urma să le facă profesorii pentru a le preda vor fi insuficiente, iar drept…
A murit scriitorul Spiridon Vangheli
Maestrul Spiridon VANGHELI a murit. Acesta a împlinit săptămâna trecută 92 de ani. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ghenadie Contu, medic chirurg.Cunoscut ca tatăl lui Guguță, Spiridon Vangheli, prozator, poet, traducător și…
Nu scăpăm de vreme rea nici vineri, potrivit datelor meteo
Nu scăpăm de averse nici vineri, potrivit datelor meteo. În plus, Codul galben de instabilitate atmosferică a fost anunțat și pentru ziua de mâine, între ora 8:00 și ora 13:00. Astfel, în intervalul menționat, pe arii extinse vor fi…
Grav accident pe bulevardul Dacia. Un bărbat a decedat pe loc
Acum o oră, Poliția a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier pe bd. Dacia din capitală.La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un Mercedes a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit cu un Ford.În…
Studiu: Moldovenii cunosc mai bine cum cheltuie statul banii lor
Moldova și-a îmbunătățit semnificativ poziția în clasamentul mondial de transparență bugetară. Scorul de transparență bugetară al Republicii Moldova a crescut de la 65 de puncte în anul 2021 până la 81 de puncte în 2023 din totalul de 100.…
VIDEO/ Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, reținut. A ucis cu brutalitate o femeie și a înjunghiat…
Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor și tentativă de omor. Acesta ar fi omorât o femeie de 74 de ani, iar pe un bărbat de 62 de ani, l-ar fi înjunghiat, după care l-ar…
VIDEO/ Veteran din Costești: „Războiul aduce numai distrugere, moarte de oameni și sărăcia sărăciei”
„Războiul aduce numai distrugere, moarte de oameni și sărăcia sărăciei”. Sunt mărturiile emoționante ale lui Ion Mereacre, un bătrân de la Costești, raionul Ialoveni, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Bărbatul a ajuns pe…
Îndrăgitul actor Florin Piersic se află în stare gravă
Medici de la Institutul Inimii din Cluj, România, spun că actorul Florin Piersic are septicemie, iar situația sa este gravă, informează Adevărul.Starea actorului Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, este deosebit de gravă, spun…
O moldoveancă stabilită în Italia a încercat să-și amputeze singură un braț, după ce s-a certat cu…
O femeie în vârstă de 34 de ani, originară din Republica Moldova, dar rezidentă în localitatea italiană Collazzone, provincia Perugia din Umbria, a fost la un pas de a-și pierde brațul în urma unor dispute petrecute în cadrul familiei sale.…
