Ceban: „Fiecare familie din cele 20 care au avut de suferit în urma incendiului vor primi suma investită la procurarea apartamentului”

Toate cele 20 de familii care au rămas fără apartamentele din mansarda arsă în Chișinău vor primi integral suma investită pentru procurarea acestor locuințe. Asigurarea a fost dată de către primarul general, Ion Ceban, în cadrul unei ieșiri la presă, după ședința comună de astăzi a Comisiei Extraordinare de Sănătate și a Comisiei pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău.

În context, oficialul a mai declarat că cea mai mare sumă care a fost investită nu depășește 19.000 de euro.

 (Ion Ceban, primarul general al Chișinăului)

„Astăzi am propus Comisiei Situații Excepționale următoarele lucruri, pentru a ajuta oamenii de acolo și mă bucur că unanim a fost acceptat. Fiecare familie din cele 20 care au avut de suferit în urma incendiului vor primi suma investită la procurarea apartamentului, în conformitate cu contractul. Din câte am fost informat, cel mai mare apartament a fost de 25 de m2 și a costat 19 mii de euro.”

Mai mult, autoritățile vor oferi familiilor respective și câte 50.000 de lei pentru a-și cumpăra o parte din bunurile care le-au fost distruse de flăcări, a mai menționat Ceban, precizând, totodată, că urmează a fi deschis și un cont bancar, pentru a aduna bani suplimentari, care vor fi utilizați în suportul persoanelor rămase fără casă.

Un incendiu de proporții a avut loc sâmbătă, într-un bloc de locuit din sectorul Buiucani. Focul, care a izbucnit în interiorul unui apartament de la etajul șase, cu răspândire spre mansardă, a distrus 20 de apartamente. În acest moment, oamenii rămași fără acoperiș deasupra capului au fost cazați prin diferite cămine din oraș.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata