Ceban nu va semna pentru desfășurarea marșului LGBT: „Parada homosexualilor să fie la fiecare acasă”

Ion Ceban susține că nu a semnat autorizația privind desfășurarea marșului solidarității, organizat de comunitatea LGBT în data de 19 iunie. Edilul Capitalei își menține poziția anterioară și susține că „astfel de parade ar trebui să fie organizate de cine își dorește la fiecare acasă”, potrivit TV8.md.

„Parada homosexualilor să fie la fiecare acasă cine își dorește. Nu am semnat pentru desfășurarea paradei și nu voi semna. Am scris refuz și îmi asum în totalitate inclusiv din punct de vedere juridic. Am înțeles că vreți să mă târâți prin tot felul de judecăți. Nu suntem împotriva cuiva, dar paradele homosexualilor le face fiecare acasă la el. Pot fi criticat de PAS care tare îi apară peste tot, dar este poziția mea, a colegilor mei, asta e poziția multor cetățeni  care nu-și doresc acest lucru”, a declarat Ceban.

Totodată, Ceban a precizat că nu au fost încălcate niciodată drepturile nimănui, legate de educație, serviciu și a făcut o paralelă la incidentele de la marșul LGBT, care a avut loc recent la Iași.

„Ce se urmărește prin această paradă? Nu încălcăm dreptul la nimeni, fiecare are drepturi egale în societate. Apăr dreptul lor la muncă, educație, serviciu, dar ați văzut și ce s-a întâmplat la Iași. Haide-ți să ne concentrăm pe alte lucruri. Ce am avut în anii precedenți la aceste parade – ieșirea în stradă și divizarea societății, haos pe străzi. Copii nu trebuie să vadă acest lucru. Haideți să ne concentrăm pe alte acțiuni și evenimente”, a conchis edilul Chișinăului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata