Moldovagaz anunță că a plasat un calculator online, cu ajutorul căruia este posibil să fie socotită sau verificată valoarea compensației pentru gaze naturale. Acest instrument este disponibil atât pe pagina principală, cât și în rubrica „Consumatori”.
În context, Moldovagaz remintește că atribuirea nivelului de vulnerabilitate este competența ministerului Muncii, iar Societatea pe Acțiuni nu are dreptul să influențeze atribuirea inițială a nivelului de vulnerabilitate energetică, nici să-l schimbe ulterior.
Astfel, în cazul în care în factură nu este indicată recalcularea compensației pentru perioadele anterioare de consum, atunci Moldovagaz va efectua toate modificările și completările, în baza informației actualizate primite din partea ministerului Muncii.
Compensația este acordată pentru primii 180 de metri cubi de gaze consumați lunar în sezonul de iarnă, iar volumul acesteia variază în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică atribuit de autoritățile guvernamentale.