Chișinău: Scade numărul pacienților internați

În ultimele săptămâni, în municipiul Chișinău s-a atestat o ușoară descreștere a numărului cazurilor noi de COVID-19. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, în cadrul ședinței operative a Primăriei municipiului Chișinău.

Totodată, din numărul total de locuri în spitalele municipale, 790 sunt ocupate, 43 de persoane fiind în stare foarte gravă.

„Capacitatea totală a spitalelor municipale rămâne a fi de 1172 paturi și 200 paturi de triaj. Ieri, erau 790 de pacienți internați, dintre care 43 de persoane în stare foarte gravă, 6 intubate, 275 în stare gravă, 453 în stare medie și 19 stare ușoară. În Chișinău se află 47 de pacienți din raioane Moldova”.

Totuși, în Chișinău se menține starea de urgență în sănătate publică. Doar în capitală, până acum, au fost raportate aproape 63.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care peste 49.000 au fost tratate. În același timp, peste 2500 de persoane care au contactat virusul Covid-19, însă au dezvoltat forme ușoare, se află în tratament la domiciliu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata