Covid-19 va provoca pierderi mari economiei Moldovei

Criza economică din Moldova, provocată de pandemia de COVID-19, va fi una mai severă decât cea din 2008 și 2009. Cel puțin asta au estimat economiştii de la German Economic Team, scrie Mold-street.md.

Pe scurt, potrivit sursei citate, șocul intern va duce la o scădere a cererii și a producției cu aproximativ 11,4 miliarde de lei în trimestrul II a lui 2020, şi cu circa 20,8 miliarde de lei la sfârștiul anului, iar cele mai mari pierderi vor fi în domeniul investiţiilor, servicii şi comerţ cu mărfuri nealimentare.

Or, anume scăderea încrederii consumatorilor și a investitorilor va aprofunda efectul măsurilor de izolare și se presupune că aceasta va continua şi după ridicarea blocajului.

Cu toate acestea, scăderea efectivă a PIB-ului va fi mai mică, deoarece importurile în scădere compensează efectul, mai scriu economiștii germani, potrivit cărora, Fondul Monetar Internațional prognozase o creștere a PIB-ului de 3,8% pentru 2020.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata