Declarație: „Andrian Candu a pierdut lupta cu Igor Dodon”

Liderul grupului parlamentar PRO Moldova a pierdut lupta cu președintele țării Igor Dodon. Declarația îi aparține directorului executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Igor Boțan și a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, unde a mai precizat că ultimele evenimente de pe scena politică moldovenească îl fac să creadă că opoziția trebuie să-și ia pentru moment gândul de la alegerile parlamentare anticipate.

„Răzbunarea lui Andrian Candu, din punctul meu de vedere, a eșuat. Asta înseamnă că ar putea să aibă loc un recul, cei care au trecut din Partidul Democrat în PRO Moldova, o parte din ei ar putea revină, lucru despre care a vorbit dl. Diacov. Și atunci, în dependență de rezultatele alegerilor prezidențiale în Parlament poate reapărea o majoritate destul de confortabilă.”

În context, Igor Boțan a făcut referire și la eșecul moțiunii de cenzură, respectiv a precizat că acest lucru, care nu este o înfrângere pentru Platforma DA, este o victorie pentru Igor Dodon.

„Putem spune că Igor Dodon acum este într-o situație ceva mai bună decât era o lună de zile în urmă, pentru că s-au rezolvat mai multe lucruri. S-a reluat finanțarea din partea Uniunii Europene și acesta este un lucru foarte important. Am văzut că UE este gata să ofere Republicii Moldova un credit, în condiții foarte bune, de 100 de milioane de euro. Am văzut că Guvernul vrea să se împrumute de pe piața internă.”

Astfel, planul de debarcare a Guvernului condus de prim-ministrul Ion Chicu a murit, iar alte modalități de reabilitare a acestei idei nu mai sunt realizabile, a mai precizat Igor Boțan.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata