Declarație: Partidul ȘOR este pentru PAS opoziția comodă de țarc

Politologul Ilian Cașu a declarat în cadrul emisiunii Morari.live din această săptămână, că în Republica Moldova mai există un term ce definește opoziția și anume opoziția comodă de țarc.

Avem nevoie de un nou termen, o nouă specie a opoziției și se cheamă opoziție comodă de țarc și aceasta este opoziția Șor. Nu trebuie să fie doar Andrei Năstase aici, pot explica și eu prin ce a trecut Partidul Nostru. Acum, opoziția de țarc Șor ajunge fără probleme cu transportul în centrul Chișinăului, parchează, protestează, iar poliția stă absolut calmă că nu vor fi nici un fel de probleme. Lui Șor îi este atribuit rolul de fruntaș al mișcării protestatare.”, a declarat Cașu.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea nu a agreat poziția exprimată de Ilian Cașu, întrebând retoric dacă faptul că deputatul Partidului ȘOR, Marina Tauber, fiind arestată și stând la pușcărie, la fel a făcut parte dintr-un joc.

Ilian Cașu a punctat că logica guvernării în acest caz este simplă, dat fiind faptul că un pseudo-fruntaș protestatar Șor nu pune în pericol nici puterea și nici nu destabilizează situația din țară.

„Lumea protestează, democrația este funcțională în Republica Moldova și nu există nici o problemă, dar duminică chiar dacă există cetățeni care nu sunt mulțumiți, care sunt în dezacord cu acțiunile guvernării, avându-l pe Șor fruntaș, nu se vor alătura și nu va exista acel val de mobilizare împotriva guvernării și nu există nici un pericol.”, a mai adăugat Ilian Cașu.

Vitalie Dragancea a punctat la acest subiect că este un exemplu clar că opoziția pe intern se „mănâncă” și ar trebui ca toți să se împace.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata