Demisie grea la București: Vasile Dîncu a plecat din funcția de ministru al Apărării. Care e motivul
Vasile Dîncu a demisionat luni din funcția de ministru al Apărării. Anunțul a fost făcut de acesta printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Decizia vine după ce ministrul a fost criticat de președintele român, Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru declarațiile legate de Ucraina, scrie Euronews.ro.
Invitat anterior într-o emisiune televizată, Dîncu a spus că șansa Ucrainei de a obține pacea este „ca NATO sau Statele Unite ale Americii să negocieze în numele său cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu-și poate permite să-şi asume pierderea de teritorii”.
La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că cei care fac astfel de declarații sunt pradă a manipulărilor rusești și a spus că nu se poate negocia cu teroriștii.
În replică, președintele român, Klaus Iohannis a transmis că Ucraina este cea care va decide când, cum și ce va negocia cu Rusia.