Deputații au înregistrat 533 de inițiative legislative
În 2020, un an în care au stat mai mult pe acasă din cauza pandemiei de COVID-19, aleșii poporului din Moldova au reușit, totuși, să înregistreze în Parlament 533 de inițiative legislative.
Primii în această ierarhie au fost deputații socialiști, care au înaintat 84 de inițiative, aceștia fiind urmați de cei ai Platformei DA și Partidului Acțiune și Solidaritate, cu 80, respectiv 58 de proiecte.
Grupul Parlamentar Pro Moldova a elaborat și a înaintat 34 de proiecte, fracțiunea Partidului Democrat – 26, cu trei mai multe decât cea a Partidului „Șor”.
Ce ține de deputații independenți sau neafiliați, aceștia sunt autori ai nouă proiecte.
De asemenea, trebuie de precizat, că în 2020, 48 de inițiative legislative au fost înaintate de Biroul permanent al Parlamentului sau de către grupuri de deputați din toate fracțiunile parlamentare, 142 de Guvern și 29 de către fostul șef al statului, Igor Dodon.