Deputații PAS dau de înțeles că vor ataca la Curtea Constituțională legea privind reducerea vârstei de pensionare

Deputații PAS dau de înțeles că vor ataca la Curtea Constituțională legea privind reducerea vârstei de pensionare. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS, Radu Marian, care a criticat decizia de reducere a vârstei de pensionare, adoptată în decembrie, 2020, de către majoritatea parlamentară de la acel moment, PSRM-Șor.

Marian spune că această lege, dincolo de faptul că este neconstituțională, a fost adoptată fără a se ține cont de mai multe aspecte de bază.

(Radu Marian, deputat PAS)

„Noi vom menține actualul mecanism, actuala vârstă de pensionare, care este în vigoare, pentru că acea lege votată în decembrie, 2020, nu este în vigoare. Ea nici nu este constituțională, pentru că a fost votată fără avizul Guvernului. Acea lege este una pur populistă. Dincolo de asta, ea ar duce la micșorarea drastică a pensiilor. Noi vrem să majorăm pensiile, nu să le micșorăm”.

În decembrie, anul trecut, deputații socialiști, alături de cei din grupul Pentru Moldova, au votat mai multe legi, iar pe unele, intrate în vigoare mai demult, le-au anulat. Astfel, parlamentarii au modificat vârsta de pensionare pentru femei, de la 63 la 57 de ani, iar pentru bărbați, de la 63 la 62 de ani, o lege criticată de Fondul Monetar Internațional.

Documentul mai prevedea că femeile care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii vor ieși la pensie la 54 ani.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata