Deputații se vor întruni vineri în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Membrii Biroului permanent al Parlamentului au aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.

Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege referitor la asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie, dar și inițiativa legislativă prin care se propune declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași.

Tot în prima lectură vor fi dezbătute modificări la mai multe acte normative, printre care Codul fiscal al Republicii Moldova și Legea cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj.

De asemenea, vor fi propuse spre adoptare modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata