Deși barilul de țiței s-a ieftinit, în Moldova, carburanții s-au scumpit trei zile la rând

În 7 zile, barilul de țiței s-a ieftinit cu 9%, de la 75 la aproape 68 dolari, iar în Republica Moldova carburanții s-au scumpit trei zile consecutiv, a constatat fostul deputat PPDA, Alexandr Slusari. El susține că de vină pentru situația creată s-ar face Agenția Națională de Reglementare în Energetică, dar și Consiliul Concurenței.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat pe 16 iulie marja de comercializare angro și cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat pentru a preîntâmpina, potrivit instituției, penuria de produse petroliere pe piață.

Experții consideră că, în urma modificărilor, prețurile la carburanți vor crește din nou. În primul trimestru al acestui an, importurile de produse petroliere au scăzut cu circa 8,5%, de vină fiind scăderea cu circa 12,8% a importului de motorină.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata