Dispute între Usatîi și Grosu. Motivul – un presupus regulament al Parlamentului

Deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a arătat indignat după ce a semnat o declarație prin care nu este de acord cu proiectul de modificare a Regulamentului Parlamentului, inițiat de PAS și aflat încă în lucru, însă promite un propriu Regulament.

Deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a arătat nemulțumit de cum decurg ședințele Legislativului, declarând că s-ar irosi timp pentru „imitarea luptei dintre guvernare și opoziție”.

Renato Usatîi, deputat PN: „Eu înțeleg că dacă au fost propuse modificări la ordinea de zi la biroul permanent al Parlamentului, ele astăzi se repetă în plen. Cel mai urât că oamenii citesc răspunsuri de pe foi, pentru că trebuie să arătat că luptă opoziția cu guvernarea și invers. Dacă în Regulament să fie interzis ca guvernarea să vorbească despre ăștia care umblă la Moscova, iar cei care umblă la Moscova despre guvernare, iar economisim două ore pe zi și așa vom trece 30 de întrebări pe ordinea de zi. Asta este inacceptabil. Doamne ferește, ducă-se pustie, iartă-mă”.

În același timp, Ustaîi a declarat că va înainta propriul Regulament al Parlamentului.

Renato Usatîi, deputat PN: „Eu vă promit că, imediat după sărbătorile de iarnă, eu voi veni cu Regulamentul meu, propunere. Nu acela pe care l-ați trimis la toate fracțiunile, că acela are întrebări. Regulamentul meu nu o să placă nici la opoziție, nici la guvernare”.

În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a îndemnat pe parlamentar să ducă până la capăt inițiativele pe care le pornește, „nu un pas înainte și șase înapoi”.

Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Domnul deputat, pauzele lungi și dese e cheia marilor succese la dvs, după cum văd. De sărbători să vă antrenați forțele, să rezistați la ședință. Dacă vă porniți cu niște inițiative, aveți curajul să mergeți până la capăt. Vi le asumați. Noi vorbim acum despre ordinea de zi și, dacă aveți luări de cuvânt, la finalul ședinței, ca să se respecte Regulamentul”.

La începutul lunii decembrie au apărut mai multe critici despre potențialele modificări la Regulamentului Parlamentului. Acest document nu a fost însă publicat în spațiul public.

Urmărește și