DOC//Reniță insistă și prezintă probe care ar confirma autodenunțurile depuse de Iaralov și Plahotniuc, în dosarul renumitei „sacoșe”

Fostul procuror general, Eduard Harujen, i-a confirmat deputatului Iurie Reniță că fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc și ex-vicepreședintele PDM, Serghei Iaralov, au depus un autodenunț la Procuratura Generală în privința unor finanțări dubioase ale PSRM, atunci când i-a transmis liderului PSRM, Igor Dodon, o pungă, unde se presupune că ar fi fost bani.

Iurie Reniță afirmă că Procuratura Generală i-a răspuns atunci când a depus o interpelare și i-a confirmat că ce doi democrați, care apar și în video cum îi transmit lui Dodon o pungă, că ar fi vorba de bani pentru finanțarea PSRM.

Astfel, deputatul acuză PG că ar mușamaliza dosarul privind finanțarea ilicită a PSRM.

Săptămâna trecută, Iurie Reniță a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și Serghei Iaralov, au depus autodenunț în cazul „kuliok”. Ulterior, Procuratura a venit cu o reacție, dezmințind cele afirmate de deputat.

Reniță a insistat că acest lucru a avut loc și chiar a prezentat crâmpei din răspunsurile primite de la Procuratură.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata