Dodon: „Dacă vom câștiga alegerile, vom începe să producem vaccin anti-COVID”

Dacă Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va câștiga scrutinul electoral din 11 iulie, Republica Moldova va începe să producă vaccin anti-COVID, susține liderul PSRM Igor Dodon, citat de Cotidianul.md.

Fostul președinte, care promitea încă din vara anului trecut loturi impresionante de vaccin rusesc în Republica Moldova, a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la unul dintre posturile de casă ale socialiștilor, că „Moldova poartă negocieri cu Rusia pentru a lansa producția vaccinului Sputnik V”.

„Avem deja experiența mai multor țări: Serbia, Belarus, care au început să producă Sputnik V. Nu este fantezie. Preconizăm să lansăm producerea vaccinului și în Republica Moldova. Deja am început negocierile cu partenerii din Rusia. Sunt sigur că dacă vom câștiga aceste alegeri, guvernul nostru în termen restrâns va lansa producerea acestui ser în țara noastră. Este foarte important, pentru că pandemia încă nu a trecut”, a spus Dodon.

Președintele PSRM a mai declarat că în următoarele zile, în Moldova, urmează să fie livrate alte 40 de mii de doze de vaccin Sputnik V, care fac parte din lotul de ajutor umanitar oferit de Rusia.

Mai mult, Dodon susține că până la sfârșitul lunii iunie țara noastră urmează să semneze cu autoritățile de la Moscova un acord de procurare a unui lot de un milion de doze Sputnik V.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata