Dodon: „De ce Maia Sandu nu l-a decorat și pe Ambasadorul Chinei?”

„Maia Sandu nu s-a încumetat să-i acorde distincție ambasadorului Chinei în Moldova Zhang Yinghun, la sfârșitul mandatului său, deși China, amintesc, a fost una dintre primele țări care a acordat asistență semnificativă Moldovei la începutul pandemiei, în 2020”, se arată nemulțumit Igor Dodon, într-o postare pe rețelele sociale.

„Consider acest pas al Maia Sandu ca o provocare clară sau urmând instrucțiuni clare din străinătate, în special pe fondul acordării ambasadorilor Statelor Unite, UE și Franței în ultimele luni. Consider că acest pas al conducerii actuale a țării este o lipsă de respect demonstrativă pentru o țară atât de importantă pentru noi precum China, care, de altfel, este un partener strategic al Republicii Moldova”, a mai declarat Igor Dodon.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, ES Zhang Yinghong. Întrevederea a avut loc cu ocazia încheierii mandatului acestuia în țara noastră.

„I-am exprimat domnului Ambasador aprecierea pentru activitatea sa în Moldova ce a urmărit consolidarea relațiilor moldo-chineze. I-am mulțumit totodată pentru ajutorul oferit de Beijing în susținerea eforturilor noastre de combatere a pandemiei de Covid-19”, a subliniat șefa statului.

Potrivit Președintei Maia Sandu, China este un partener important pentru Republica Moldova, cu care țara noastră dorește să dezvolte în continuare relații trainice de cooperare și prietenie, în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata