Dodon: „Echipa de profesioniști a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va realiza în măsură deplină toate angajamentele asumate față de cetățeni, va asigura stabilitatea, pacea și un viitor prosper pentru țara noastră”

Liderul PSRM, Igor Dodon, continuă să insiste pe „profesionalismul” colegilor săi din PSRM și PCRM, partid cu care a format un bloc electoral. Astăzi, anunță Igor Dodon, liderul PSRM a prezidat ședința staffului zonal Centru al Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, care s-a desfășurat la Chișinău.

„Am fost unanimi în opinia că echipa de profesioniști a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va realiza în măsură deplină toate angajamentele asumate față de cetățeni, va asigura stabilitatea, pacea și un viitor prosper pentru țara noastră”, a declarat Dodon, potrivit unei postări pe o rețea socială.

Săptămâna trecută, Dodon declara că oamenii cu care se întâlnește prin raioane îi sugerează că cei din diasporă n-ar trebui să voteze, să decidă pentru cei care se află aici, în țară.

La prezidențiale, diaspora a ieșit într-un număr mare la vot, în pofida deficiențelor, votând covârșitor în favoarea actualului președinte, Maia Sandu.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata