Dodon este primul la transmisul felicitărilor. Astăzi, Vladimir Voronin împlinește 80 de ani. Mesajul trimis de liderul PSRM actualului său partener politic

Vladimir Voronin, liderul PCRM și fost președinte al Moldovei în perioada 2001-2009, împlinește astăzi 80 de ani. Vladimir Voronin, având la naștere numele de „Bujeniță”, s-a născut la 25 mai, 1941, în satul Corjova din stânga Nistrului, aflat pe atunci în Guvernământul Transnistriei, teritoriu administrat de Regatul României.

De-a lungul carierei, acesta a lucrat în  comitetele executive raionale Dubăsari și Ungheni, Comitetul Executiv Orășenesc Ungheni. Din anul 1983 și până în anul 1985 ocupă funcțiile de inspector, șef adjunct al Secției organizare a CC al Partidului Comunist din Moldova. În anul 1985 este numit în funcție de șef de secție în Consiliul de Miniștri al RSSM.

Între anii 1985 și 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orășenesc Tighina al Partidului Comunist din Moldova. În perioada 1989-1990 a ocupat funcția de ministru al afacerilor interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, având gradul de general-maior de miliție.

Vladimir Voronin este unul dintre partizanii ideii comuniste.

Ca și ieri, când Igor Dodon a felicitat-o pe Maia Sandu, șeful statului, care a împlinit 49 de ani, liderul PSRM a fost printre primii, în această dimineață, care l-au felicitat pe Vladimir Voronin.

Astăzi își sărbătorește ziua de naștere o personalitate remarcabilă a țării noastre, cel mai eficient șef de stat, cel mai autentic reformator al vieții sociale, politicianul cu o largă viziune patriotică și cu un caracter de oțel, Vladimir Voronin.

Ne cunoaștem personal, am trecut prin diferite vremuri și situații, și cu bune, și cu rele, dar de fiecare dată, cu fiecare an, respectul meu pentru dumnealui doar a sporit. Și eram sigur că odată și odată soarta ne va apropia din nou. Și sunt mândru că la această aniversare jubiliară a dumnealui, cea de 80 de ani, îi pot strânge călduros mâna, îi pot transmite cele mai sincere felicitări și putem privi ambii în aceeași direcție, cu noi planuri și noi perspective pentru Moldova”, a scris Igor Dodon pe rețelele sociale.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata